12 oct.

„Transnistria vrea independența, dar ar putea accepta să fie parte dintr-o federație cu Moldova”

LEAD: Transnistria este un stat funcțional, apărut ca reacție la șovinism, care se poate susține singur și vrea să obțină de jure independența pe care o are de facto. Este posibilă, însă, și o soluție de compromis – federalizarea Republicii Moldova (e vorba de o mai veche propunere a Moscovei, care în acest fel și-ar menține pârghii serioase la Chișinău), iar cel care o poate face este Igor Dodon.

ȘTIRE / ȘTIRI: Transnistria broke away from the Soviet Socialist Republic of Moldavia during the collapse of the USSR. Crucially, the territory had never been united administratively with Bessarabia, as present-day Moldova was called, or what became Romania.

Twenty-nine years later, RTD travels to the Republic, still unrecognised by UN member states, to find out why its citizens haven’t given up on independence. Veterans recall the tragic events of the conflict that broke out between Moldova and Transnistria in 1992, a war between neighbours who were reluctant to fight but ended up supporting incompatible visions for the former Soviet Republic. Archive footage of a dead Russian general provides clues as to why Transnistrians still look to Russia as the best guarantor of their unique form of multiculturalism”

Seeking Recognition: Transnistria. The Pridnestrovian Moldavian Republic’s choice to defend its territory and multiculturalism

Transnistria s-a desprins de Republica Socialistă Sovietică Moldovenească în timpul prăbușirii URSS. În mod crucial, teritoriul nu fusese niciodată unită administrativ cu Basarabia, așa cum se numea Moldova actuală sau ceea avea să devină România.

Douăzeci și nouă de ani mai târziu, Russia Today călătorește în Republică [Transnistria], încă nerecunoscută de statele membre ONU, pentru a afla de ce cetățenii săi nu au renunțat la independență. Veteranii își amintesc evenimentele tragice ale conflictului care a izbucnit între Moldova și Transnistria în 1992, un război între vecinii care erau reticenți în a se lupta, dar au ajuns să susțină viziuni incompatibile pentru fosta Republică Sovietică. Imaginile de arhivă ale unui general rus mort oferă indicii despre motivul pentru care transnistrenii privesc în continuare Rusia ca cel mai bun garant al formei lor unice de multiculturalism.

SURSE: Russia Today
AFILIERE POLITICĂ: Kremlin
DATA APARIȚIEI:4 octombrie 2020, dar un teaser pentru acest material RT există pe YouTube încă de pe 19 august 2019.
PUBLIC ȚINTĂ:Audiența occidentală vorbitoare de limbă engleză
AMPLIFICARE: YouTube
CUI SERVEȘTE:Narațiunii rusești care susține regiunea separatistă transnistreană pentru a fi recunoscută în plan internațional și ca material de propagandă pentru electoratul prorus din R. Moldova.
NARAȚIUNE CHEIE:Transnistria este un stat funcțional, separat de Republica Moldova, care este gata să lupte cu orice mijloace pentru a-și obține independența.

NARAȚIUNE / NARAȚIUNI: Transnistria este o entitate de sine-stătătoare, care se poate susține singură, formată ca răspuns la șovinismul Republicii Moldova și al României; Transnistria ar putea opta pentru independență, dar o soluție de compromis o reprezintă federalizarea, un plan în care ar avea un statut egal cu cel al restului Republica Moldova; Igor Dodon este politicianul capabil să atingă acel compromis.

CONTEXT / ETOS LOCAL: Regiunea separatistă transnistreană este un teritoriu rupt din cadrul RSS Ucrainene de Moscova pentru a deveni cap de pod pentru avansarea revoluției bolșevice în România și Balcani, dar și pentru revendicarea teritoriului dintre Nistru și Prut, care făcuse parte, începând cu 1812, din Rusia țaristă. Odată cu ocuparea respectivului teritoriu de către URSS, a fost formată RSS Moldovenească prin alipirea Transnistriei. Moștenitoarea URSS, Rusia, și-a păstrat forțe armate în Transnistria în ciuda apelurilor comunității internaționale și a propriilor promisiuni că le va retrage; este o poziție avansată care menține Rusia pe Nistru și aproape de Balcani.

Chiar dacă nu a fost, în mod tradițional, un teritoriu aflat în componența unor formațiuni statele românești, regiunea transnistreană a ajuns să fie privită ca partea integrantă a Moldovei, mai ales că acolo există de secole o importantă comunitate românească. Războiul de la începutul anilor ’90 a adăugat și o traumă și ideea de sacrificiu, astfel încât este puțin plauzibil acum – sau cel puțin cât timp vor mai exista foști luptători ai acelui război sau refugiați – ca în dreapta Nistrului să fie acceptată varianta unei Transnistrii independente, complet separate de Republica Moldova. Pe de altă parte, pentru populația Republicii Moldova ar fi greu de acceptat și varianta unei entități comune în care Transnistria să aibă puteri egale cu Chișinăul și să poată avea un rol decisiv în politicile acestuia.

OBIECTIV: Prezentarea Transnistriei ca entitate aparte de Republica Moldova publicului occidental în speranța atragerii simpatiei față de ceea ce ei numesc poporul multietnic transnistrean, ce merită susținut pe acest drum al independenței față de un centru șovin, xenofob, cu altă agendă politică față de interesele cetățenilor din regiune. Legitimarea Transnistriei, ca entitate cu un statut egal cu cel al restului teritoriului Republicii Moldova poate servi și obiectivului Moscovei de a forma o republică federală, cu doi parteneri egali, ceea ce i-ar putea permite să dețină o pârghie de control, prin Tiraspol, asupra Republicii Moldova ca întreg.

DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE: Autorii documentarului prezintă unilateral versiunea Tiraspolului/Moscovei asupra realităților societale din regiunea separatistă.

De asemenea, foarte important, autorii mint prin omisiune asupra mai multor aspecte factuale, sau distorsionează evenimente și realități folosind tehnica manipulatorie a jumătăților de măsură.

  1. În debutul documentarului se menționează că faptul că Transnistria a luptat pentru independența sa în 1992 din cauza posibilității unirii Republicii Moldova cu România În realitate, România este primul stat care recunoște independența Republicii Moldova chiar în data proclamării independenței față de URSS la 27 august 1991. Mai mult, ciocinirile armate au început încă din septembrie 1990, atunci când Transnistria își autoproclamă indepedența și începe să atace prin acțiuni de gherilă posturi polițienești din orașul Dubăsari controlate de autoritățile de la Chișinău. Această parte este prezentată tendențios și unilateral prin inducerea justeții acestor acțiuni.
  1. Autorii documentarul prezintă distorsionat și unilateral cauzele care au condus la izbucnirea Războiului de pe Nistru din 1992. „Casus belli” ar fi că transnistrenii nu voiau să vorbească limba română în scenariul unirii cu România și că aceasta era, în fapt, o regiune exclusivă a vorbitorilor de rusă. În schimb, recensămintele din 1989 arată că moldovenii reprezentau circa 40%, în timp ce ucrainenii erau 28%, iar rușii 25%. Mai mult, motivul real era statutul limbii ruse, care era dominantă, deși era o limbă minoritară. În contextul mișcărilor de emancipare naționlă de la finele anilor ‘80 și începutul anilor ‘90, limba română a majorității a devenit prima oficială la 31 august 1990, iar pe 2 septembrie 1990, transnistrenii își declară independența. În subsidiar, chestiunea limbii oficiale era una ce ținea de statutul cetățenilor. Dacă în perioada sovietică, funcțiile înalte la Chișinău și în raioane erau ocupate de etnici ruși, acum urma ca situația să se inverseze și cetățenii R. Moldova să ocupe și ei, în funcție de calificare și meritocrație (aparte de originea etnică), poziții înalte în stat și în conducerea administrativ-economică.
  1. Combatanții de pe Nistru sunt prezentați unilateral ca „apărători” ai unor valori și principii și se glorifică scopul conflictului în favoarea acestora. Autorii documentarului prezintă unilateral luptătorii dintr-o singură tabără ca pe niște eroi care se opuneau „naționalismului moldovenesc”. Sunt transmise imagini din București, inducându-se subliminal ideea că România era în spatele acestor mișcări de emancipare națională la Chișinău.
  1. Moldova pentru moldoveni. Materialul RT prezintă Republica Moldova ca pe un stat șovin și xenofob care nu își dorea o construcție multietnică. În fapt, este vorba despre dorința moldovenilor de a se simți liberi în propriul stat creat după dezlipirea de URSS, un stat în care ar fi fost șanse egale pentru toți cetățenii.
  1. Transnistria ca țară independentă cu propriul sistem educațional. Transnistria este prezentantă ca un stat capabil să se autosusțină financiar și organizatoric. În fapt, Transnsitria este cea mai săracă zonă din Europa și este întreținută de Rusia fie prin subvenționarea parțială a pensiilor, salariilor și altor indemnizații, fie prin acordarea de gaze fără a percepe banii (dar sumele sunt trecute ca datorie a Republicii Maldova; factura a ajuns, astfel, la aproape șapte miliarde de dolari americani). Mai mult, electricitatea produsă la centrala de la Cuciurgan cu gaz rusesc gratuit este vândută apoi Chișinăului, iar localnicilor li se dau reduceri  considerabile la plata energiei electrice. În altă ordine de idei, diplomele din Transnistria nu sunt recunoscute în Uniunea Europeană de niciun stat.
  1. Cifra exporturilor: 37% UE; 30% Moldova, 20% Ucraina, 11% Rusia. Autorii nu menționează nimic despre faptul că Uniunea Europeană, în funte cu România, conform statisticilor oficiale, sunt din 2015 primii parteneri comerciali ai regiunii transnistrene și practic o țin în viață din acest punct de vedere. Mai mult, cifrele nu sunt actualizate și sunt și micșorate în dreptul UE și mărite în dreptul Rusiei. Potrivit datelor Ministerul Economiei de Tiraspol, în prima jumătate a anului 2020, Republica Moldova a fost destinația principală a exporturilor cu 41% din cota de piață și o valoare de 119,4 milioane de dolari SUA (în creștere cu 10,3% față de perioada similară din 2019). Pe locul doi s-a clasat România cu 16,1% (46 de milioane de dolari SUA) cu 1,7% în creștere față de 2019. Urmează Ucraina cu 12,5% din exporturi (35,6 milioane de dolari) în descreștere cu 46,8%. Abia pe locul al patrulea se regăsește Rusia cu 10,8% din exporturi (30,7 milioane de dolari) în scădere cu 9,8%. România, alături de Polonia, Italia și Germania, înghit 80-90% din totalul exporturilor transnistrene în UE. O altă transformare interesantă este că, începând cu anul 2015, România a preluat ștafeta de la Rusia în materie de primă destinație a exporturilor transnistrene.
  1. Hidrocentrala de la Dubăsari îi apără pe moldoveni de inundații. Adevăr parțial, deoarece transnistrenii folosesc această centrală pentru a controla volumul de apă al Nistrului. În timpul pandemiei de COVID-19 și a restricțiilor de circulație impuse unilateral de Tiraspol, pentru a forța mâna Chișinăului, regimul separatist a reținut mai mult volum de apă din Nistru în baraj, astfel că nivelul apei a scăzut și a făcut imposibilă deplasarea bacului de la Molovata Nouă, ce asigură trecerea de pe o parte a Nistrului a vehiculelor și persoanelor. Astfel, câteva zeci de mii de oameni, cetățeni ai R. Moldova, aflați cu tot cu satele lor sub jurisdicția Chișinăului, nu au mai putut trece pe malul drept. Aceștia au fost în imposibilitatea de a se aproviziona cu alimentate și de a avea acces la servicii medicale, în contextul în care Tiraspolul a declarat izolare și carantină și a stopat accesul terestru pe poduri în regiune.
  1. Transnistrenii nu au încredere în moldoveni, nici măcar etnicii moldoveni din Transnistria. În Transnistria se trăiește mai bine ca în Moldova și sunt locuri de muncă. Documentarul induce ideea că moldovenii nu sunt oameni de încredere și reia tezele sovietice despre Transnistria ca un fel de „El Dorado”, acolo unde se trăiește mai bine. Realitatea economică din regiunea separatistă însă contrazice aceste teze ca venituri per capita.
  1. Federalizarea ca soluție de compromis. Autorii prezintă ca o posibilă soluție de rezolvare a conflictului federalizarea, un plan urmărit de Moscova petru a tăia orice pretenție a R. Moldova de a merge pe un drum european, prin „transnistrizarea” R. Moldova, odată cu infuzia de decizie a Tiraspolui asupra Chișinăului, în condițiile unui relativ echilibru în opțiunile cetățenilor moldoveni Est-Vest. De asemenea, Igor Dodon este prezentat ca un politician care ar putea găsi această cale a compromisului. Este prezentat punctul de vedere al liderului de la Tiraspol, Vadim Kransnoselsky, care spune că, dacă vrea să se integreze în UE, Republica Moldova trebuie să-și controleze granițele și teritoriul, ceea ce îi este imposibil.
  1. „Stat” multietnic: 72 de naționalități trăiesc pe teritoriul regiunii transnistrene. Transnistria este prezentată ca un „stat multietnic” în care trăiesc 72 de naționalități, dar în fapt numărul acestora nu depășeste 35. Afară de moldoveni, ucraineni și ruși, restul etniciilor sunt 1%. De menționat este că pe tot parcursul documentarului se face referire exclusiv la „limba moldovenească”.
  1. Eliberatorii ruși și intervenția salvatoare a Armatei a -14. Necesitatea stringentă a rămânerii trupelor rusești în Transnistria pentru asigurarea păcii. Documentarul concluzionează că intervenția Armatei a 14-a de partea separatiștilor în Războiul de pe Nistru din 1992 a fost una necesară pentru a opri „un măcel” pe care trupele moldovene îl făceau în mod premeditat. Ilie Ilașcu este prezentat ca criminal de război care este privit ca un erou la Chișinău și București și care a fost eliberat doar la presiunile Vestului. În schimb, comandatul Armatei a 14-a a URSS, Alexandr Lebed, este prezentat ca un erou care i-a salvat pe transnistreni și a adus dreptate. Pentru efect emoțional maxim sunt arătate mame cu copii care fug din calea războiului, în timp ce moldovenii bombardau necontenit Tighina (Bender). Este citat Lebed care spune că, în cazul în care luptele nu se vor opri, „va lua micul dejun la Tiraspol, prânzul la Chișinău și cina la București”. Teza eliberatorului rus datează încă din perioada interbelică și a celui de-Al Doilea Război Mondial pe teritoriul Basarabiei.

SÂMBURE DE ADEVĂR: Dorința de independență a Tiraspolui și alipire la Federația Rusă.

CUI ÎI SERVESC NARAȚIUNILE: Tiraspolului, Moscovei și în general mișcării de lobby pe care Rusia o face în cancelariile occidentale pentru recunoașterea independenței Transnistriei (uneori ca monedă de schimb pentru alte dosare).

De menționat este că, la nivel oficial și verbal, Rusia recunoaște integritatea teritorială a R. Moldova și este parte a formatului 5+2 de negociere a dosarului transnistrean. Deși realizat în 2019, RT a ales să difuzeze documentarul acum, în plină campanie electorală pentru prezidențiale la Chișinău, pentru a adânci și mai tare falia din societatea din R. Moldova pe astfel de subiecte și de resuscita electoratul prorus.

REACȚII OFICIALE: Nu există până în prezent.

Mădălin Necșuțu