27 Oct

Cristina Păpușoi

CRISTINA PAPUSOIAcest stagiu mi-a oferit posibilitatea să cunosc profesioniști, oameni de la care ai ce să înveți și care au ce să-ți spună. Lectorii m-au inspirat să-mi fac munca cu devotament, indiferent de circumstanțe.

producător, Vocea Basarabiei TV

27 Oct

Svetlana Maftei

Svetlana MafteiUn stagiu care m-a pus față în față cu principiile unui jurnalism corect, pe care recunosc, le-am ignorat atunci când le veni rândul la facultate. Un stagiu care m-a pus față în față cu propriile greșeli pe care le făceam până nu demult, fără să-mi dau seama de ele. Un stagiu care m-a pus față în față cu eroii copilăriei mele, jurnaliștii TVR și un stagiu care m-a readus în orașul meu de suflet – Iașiul.

reporter, deschide.md

26 Oct

Lilia Carauș

LiliaStagiul de formare pentru tinerii jurnaliști mi-a dat ocazia, în primul rând, să-mi evaluez abilitățile, m-a impulsionat să continui cu încredere să mă perfecționez câte puțin, în fiecare zi. A fost o oportunitate de a cunoaște cele mai bune practici în ale jurnalismului, prezentate de oameni profesioniști, de la care am putut fura meserie și care m-au inspirat. Facând TV, acest stagiu mi-a dat șansa de a învăța specificul din presa scrisă, on-line si radio. Mi-a reamintit o data în plus că jurnaliștii sunt asemeni medicilor care trebuie să lucreze cu bisturiul foarte atent- putem salva vieți, dar și putem îngropa destine. Mulțumesc pentru oportunitatea oferită!

reporter, Pro TV Chișinău

22 Oct

Anatolie Eșanu

Anatolie EşanuCele 10 zile de stagiu au fost, pentru mine, o adevărată școală de jurnalism. Dincolo de cursurile teoretice, extrem de utile s-au dovedit a fi, cel puțin pentru mine, discuțiile cu lectorii pe care am avut norocul și deosebita onoare să-i cunoaștem. Sfaturile lor, rezultate din experiența jurnalistică de zeci de ani pe care o au în spate, m-au făcut să înțeleg și mai bine cât de importantă este această meserie. Am înțeles că, prin ceea ce facem, putem schimba spre bine o societate dar, la fel de ușor, putem și să facem foarte mult rău. Anume asta am încercat eu să învăț de la lectorii prezenți la stagiu — cum să folosim cuvântul, arma principală a jurnalistului, astfel încât să informăm corect și echidistant publicul și, ca efect, să producem schimbări pozitive în comunitatea din care facem parte. Țin să felicit reprezentanții AIJR pentru ideea de a crea această „punte de comunicare” între tinerii jurnaliști din R. Moldova și jurnaliștii consacrați din România.

reporter, Ziarul de Gardă

22 Oct

Ana Sîrbu

ANA SARBUA fost o experiență pe care mi-am dorit-o foarte mult, pentru că știam cine vor fi profesorii și trainerii. Am reușit să mă conving de unele lucruri pe care le făceam corect și altele – greșit. Am cunosc jurnaliști foarte buni din România, care m-au inspirat și au reușit să mă încurajeze să continui cariera de jurnalist.

reporter, Agora.md

22 Oct

Adriana Făureanu

10635965_341466049351645_6009650725033240552_nStagiul mi-a oferit mai multe decât am așteptat. Mi-am făcut prieteni noi și am cunoscut jurnaliști profesioniști, care au devenit  modele de urmat. Dorința mea cea mare a fost ca această experiență să se transforme într-o doză bună de inspirație și curaj. Pot spune că scopul a fost atins.  Cunoștințele acumulate de la lectori, dar și discuțiile cu ceilalți participanți mi-au confirmat că sunt pe calea cea dreaptă, dar și că am de muncit mult pentru a ajunge o profesionistă în domeniu. Mulțumesc organizatorilor, lectorilor și desigur colegilor, care au participat, pentru această experiență utilă și frumoasă

reporter, Național FM

22 Oct

Polina Cupcea

Polina CupceaAm învățat multe lucruri utile la acest stagiu de formare profesională. Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-am conștientizat în aceste 10 zile a fost despre adevărata „misiune” a jurnalistului și despre calitatea materialelor care trebuie să ajungă la cititori. După doi ani de presă scrisă, din cei trei pe care-i dețin, începusem să mă plafonez un pic, sau mai bine spus căzusem într-o amorțeală plăcută. Puteam să realizez feature-uri dintr-o singură sursă, iar unele știri le culegeam din comunicatele de presă fără să verific cât e de adevărată informația pe care ne-o pun la dispoziție instituțiile de stat sau societatea civilă. De aceea, am ales să merg la acest stagiu ca să acumulez cunoștințe, ca să mă dezvolt mai mult și să cresc în cariera mea de jurnalist, și „să fur” cât mai mult de la lectorii din București și Iași, jurnaliști cu o o bogată carieră în toate mediile jurnalistice.

Polina Cupcea, jurnalist freelance

 

22 Oct

Natalia Voinotinschi

fotoMi-au plăcut oamenii Stagiului. Dincolo de faptul că m-au impresionat cu experiența și felul lor de a fi, lectorii m-au ajutat să mă determin ce vreau să fac mai departe și cum să o fac altfel și bine. Vreau ca Stagiul să continue. Mulțumesc Alianței Internaționale a Jurnaliștilor Români pentru această oportunitate și recomand această experiență tuturor tinerilor jurnaliști!

 redactor, Teleradio Moldova

17 Sep

Stagiile AIJR continuă la Iași: de la teorie la practică

Stagiile de profesionalizare pentru jurnaliști organizate de Alianța Internațională a Jurnaliștilor Români (AIJR) continuă, la Iași, iar tinerii jurnaliști din Republica Moldova și Ucraina au avut zilele trecute noi experiențe jurnalistice teoretice și practice.

Aceștia au putut „fura” din nou meserie de la lectorii din București și Iași, jurnaliști cu o o bogată carieră în toate mediile jurnalistice, sau de la oameni cu experiență în comunicare și jurnalism precum purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale a Republicii Moldova, Vlad Țurcanu. „Trebuia să vii cu jumătate de ora înainte de sedința redacțională: Veneai și arătai că ești deja documentat. Redactorul-șef spunea atunci: tu faci subiectul! Tot timpul trebuie să ai subiecte. Dacă ai interes, le scoți și din piatra seacă. La începtul te ajută insistența, apoi flerul”, le-a povestit Vlad Țurcanu tinerilor jurnaliști despre începuturile carierei de peste 20 de ani în jurnalism și comunicare.

Printre lectori s-au aflat și coordonatorii revistei literare „Timpul” din Iași, iar cursurile ținute de Daniel Șandru, profesor universitar doctor la Facultatea de Științe Politice și Administrative a Universității „Petre Andrei” din Iași; George Bondor, redactor-șef „Timpul” și conferențiar universitar la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” și Sorin Bocancea, profesorul de Științe Politice și comentaror la blogurile „Adevărul”. Aceștia le-a vorbit despre jurnalismul literar, comentariu politic și manipularea în jurnalism. „Politica este facută în marile aglomerări urbane. Ideologia trebuie să aiba priză la mase”, le-a explicat Sorin Bocancea care a făcut o parelelă interesantă între clasa politică din România și cea din Republica Moldova, ambele izvorâte la începuturile anilor `90 din aceeași ideologie comunistă. Daniel Șandru i-a îndrumat pe tinerii jurnaliști să-și mențină obiectivitatea jurnalistică. De asemenea, scriitorul și publicistul ieșean Cătălin Mihuleac le-a vorbit despre pamflet și tehnicile de redactare ale acestuia.

AIJRTVRIasi

În studiourile TVR Iași

A urmat apoi o serie de cursuri și practică în studiorile TVR Iași, sub îndrumarea directorului acestei instituții, Carmen Olaru și a echipei pe care o conduce. Jurnaliștii au putut merge pe teren împreună cu reporterii TVR Iași, au filmat, au montat și au participat la emisiuni în direct. Directorul TVR Iași, Carmen Olaru, le-a vorbit stagiarilor despre realizarea mai multor tipuri de reportaje și interviuri, modalități de abordare a interlocutorului si aspecte ce țin de identificarea subiectului unui material jurnalistic. Totodată, cursanții au avut ocazia de a viziona o serie de reportaje și interviuri realizate de TVR Iași ce au fost premiate la mai multe concursuri naționale. Despre reportaj le-a vorbit și Irina Păcurariu, una dintre specialiștii acestui gen în România cu zeci de reportaje și documentare realizate în România, Europa și SUA. De asemenea, aceștia au putut viziona și analiza din punct de vedere tehnic o serie de reportaje de la româncele plecate la muncă în străinătate, până la studenți români de succes din cele mai prestigioase universități ale lumii din SUA și Marea Britanie.

Nu în cele din urmă, prefesorul universitar, Daniel Condurache, i-a invitat pe tinerii jurnaliști participanți la stagiile de pregătire profesionale ale AIJR în incinta muzeului Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, acolo unde le-a vorbit despre evoluția presei în zona online-ului și a trecut în revistă mai multe aspecte ce țin de ceea ce se numește „new media”.

AIJRCondurache

Semnal de alarmă: oligarhizarea presei de peste Prut

Președintele AIJR și jurnalistul TVR, Marian Voicu, a precizat că unul dintre scopurile principale ale stagiului este profesionalizarea jurnaliștilor din Republica Moldova, în contextul „oligarhizării” accentuate a presei de peste Prut. „Ne-am dorit să facem un schimb de experiență pentru a ajuta tinerii jurnaliști din Republica Moldova să se perfecționeze și să facă un schimb de experiență cu cei din România. Am invitat jurnaliști cu experiență de peste 20 de ani să povestească despre experiența lor în acest domeniu”, a precizat președintele AIJR, Marian Voicu, citat de Agora.md.

Stagiul de formare în jurnalism se află la a doua ediție, iar organizatorii au pregătit un program care să conțină atât o parte teoretică, cât și una pratică la mai multe instituții media din Iași. Proiectul este finanţat de Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, instituție aflată în subordinea Ministerului Afacerilor Externe (MAE).

 

 

19 Iul

AIJR organizează a doua ediție a stagiilor pentru jurnaliştii din România şi Ucraina

 

aijr

Alianţa Internaţională a Jurnaliştilor Români organizează un stagiu de formare profesională de 10 zile pentru 9 jurnalişti români din Republica Moldova şi unul din Ucraina.

Scopul stagiului este de a contribui la profesionalizarea presei din comunităţile româneşti.

Lectorii sunt jurnalişti cu experienţă de la TVR, Curentul, Ziarul de Iaşi, profesori de la Universitatea din Iaşi şi Serviciul German de Schimb Academic (DAAD) .

Sunt eligibili jurnaliştii cu vârsta sub 30 de ani şi cu experienţă de cel puţin 2 ani în presă.

Aplicaţiile trebuie să includă:

- CV;
- 2 articole de presă (print, electronică, video sau audio);
- Recomandare;
- Scrisoare de intenţie;
- Aprobarea şefului direct pentru a participa la stagiu.
Stagiul va avea loc la Iaşi, în perioada 11 – 20 septembrie 2015.

AIJR acoperă cheltuielile de deplasare, cazare şi masă.

Aplicaţiile trebuie trimise la aliantajurnalistilor@gmail.com până la 30 august 2015.
Rezultatele vor fi anunțate în 3 septembrie 2015.
Proiectul este finanţat de Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni.

logo_template_DPRP_RO