18 Mar

Club de Discuții: ISLAMUL ÎN 3 TEME

Invitat: Cătălin Gomboş

20 martie, ora 19
Londophone, str. Zalomit, nr. 2

http://www.londophone.ro/

11071652_825937890810137_4310776902910013200_n
Evenimentele din Orient din ultima perioadă și în special din ultimul an ne amintesc că pentru majoritatea europenilor, Asia, Asiile sînt un teren necunoscut. Știm cîte ceva despre Islam, despre Turcia – cea mai la îndemînă Asie, despre bucătăria libaneză. Ne place humusul și ne place să facem observații celor care-i numesc pe iranieni ”arabi”. Sînt persani, bă!

Am urmărit și urmărim prezențele militare occidentale și războaiele civile din lumea orientală. Cînd avem mai multă răbdare, chiar ne așezăm să mai citim cîte ceva despre lumea drogurilor din Afganistan și în ce fel a fost aceasta modelată de prezența militară sovietică și acum americană acolo. Ne mai uităm la ce se mai întîmplă în Egipt. Mai dăm intrăm pe Wiki să vedem cine sînt ”copții” ăștia. Și cam atît.

Ce vă propunem pentru vineri seara este o prezentare a trei subiecte privind lumea musulmană și Orientul Mijlociu.

Ne bucură mult că prezentarea este adusă de Cătălin Gomboș, un vechi prieten de-al nostru, pe care cu siguranță îl cunoașteți cel puțin din vedere.

Cătălin citește și redactează știri la RRC și este unul dintre puținii jurnaliști specializați în Orient, pe care îi avem în țară.

Bine, bine, dar ce-l face pe Cătălin un om în care să avem încredere cînd ne vorbește despre Orient? Păi. Mai întîi că a făcut grădinița și primul an de școală în Libia, unde, la un moment dat i-a dat un buchet de flori lui Ghaddafi. A revenit apoi în perioada liceului în Kuwait (Școala Internațională Pakistaneză, unde a studiat istoria și geografia Pakistanului) și Irak (Școala Internațională Baghdad, distrusă, ulterior, în timpul războiului).

Cele mai interesante povești, însă, Cătălin le are de cînd a mers în calitate de corespondent de război în anii 2000 în Kuwait, Irak și Afganistan. Pe mulți dintre corespondenții pe care îi vedem pe posturile TV internaționale Cătălin îi cunoaște pentru că a împărțit cu ei ultimul whiskey și s-au adăpostit împreună de gloanțe prin clădiri care nu mai există.

În speranța că te-am convins că ai cu cine sta de vorbă, te așteptăm vineri, să aflăm despre principalele dogme ale Islamului, despre ce este Califatul și care-i treaba cu auto-proclamatul stat islamic. Deși va veni pregătit de-acasă, Cătălin se va bucura să-l întrerupeți și să-i puneți întrebări.

Vă așteptăm cu drag!